Mediu
Colecteaza selectiv, protejeaza mediul






Informatii privind DEEE
Consumatorii au obligatia de a colecta separate DEEE (deseuri de echipamente electrice si electronice) si de a nu le elimina impreuna cu deseurile municipale nesortate.
Consumatorii au posibilitatea sa predea DEEE-urile in magazinele Dedeman sau in orice alta locatie unde se colecteaza selectiv DEEE-urile.
La solicitarea cumparatorului, DEDEMAN asigura preluarea tuturor deşeurilor de echipamente electrice şi electronice provenite de la gospodăriile particulare in sistem "unul la unul", in mod gratuit, in aceleaşi condiţii precum cele de livrare a produsului nou, dacă echipamentul este de tip echivalent şi a indeplinit aceleaşi funcţii ca echipamentul nou furnizat
Asigura colectarea cu titlu gratuit a DEEE de dimensiuni foarte mici (deşeuri de echipamente electrice şi electronice la care nicio dimensiune exterioară nu este mai mare de 25 cm) de la utilizatorii finali, in cadrul magazinelor sau in imediata apropiere a acestora, fără obligaţia de a cumpăra EEE de un tip echivalent.
De zeci de ani aparatele electrice sunt parte integranta a vietii noastre. Acestea ne ajuta in indeplinirea sarcinilor zilnice, le utilizam la locul de munca si ne asigura divertismentul. Inovatia in acest domeniu este foarte accentuata si tehnologiile se schimba din ce in ce mai des.
Deseurile electronice reprezinta in prezent 5% din totalul mondial al deseurilor municipale solide, aproape aceeasi suma ca toate ambalajele de plastic insa DEEE-urile sunt mult mai periculoase
DEEE reprezinta componenta cu cel mai rapid ritm de crestere din fluxurile de deseuri municipale solide, deoarece oamenii isi schimba telefoanele mobile, calculatoarele, televizoarele, echipamentele audio si imprimantele mult mai frecvent decat oricand inainte. In Europa, cantitatile de DEEE generate inregistreaza cresteri cu 3-5% pe an, de 3 ori mai rapid decat fluxurile totale de deseuri.
Deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE) sunt o categorie speciala de deseuri, iar colectarea, tratarea si reciclarea sunt importante din mai multe motive:
Se pot evita poluari ale mediului cu gaze cu efect de sera sau metale grele daunatoare sanatatii - aproximativ 70% din substantele toxice care ajung la gropile de gunoi (depozite de deseuri) provin de la aceste echipamente;
Se pot recupera importante cantitati de materii prime secundare intrucat DEEE au un grad ridicat de reciclare-reutilizare (intre 85-90%) Reciclarea reduce dependenta noastra fata de resursele naturale (epuizabile) si este o parte importanta in a crea o societate sustenabila.
Ce substante periculoase gasim in DEEE:
Freon: CFC, HFC, HCFC - compusi organici volatili - ii regasim in echipamentele frigorifice (inclusiv in spuma izolatoare) si in spuma izolatoare a boilerelor |
• degradeaza stratul de ozon • au un potential de incalzire globala ridicat (GWP) - de 2400 ori mai periculos decat molecula de CO2 |
Substantele ignifuge bromurate Se gasesc atat in placile electronice cat si in carcasele de plastic |
• nu se degradeaza in mediu • expunerea pe termen lung la aceste substante poate duce la tulburari de memorie. • pot interfera si in functionarea normala a glandei tiroide si a sistemului hormonal uman. |
Condensatori cu PCB - compusi bifenili policlorurati Se gasesc in aparate mai vechi, fabricate pana in 1987: masini de spalat, echipamente frigorifice, masini de spalat vase, hote, uscatoare, cuptoare cu microunde, balast pentru sursele de iluminat fluorescent, lampi, echipamente de copiat, unitati de alimentare, ecrane. |
• PCB-urile sunt toxice pentru organismele acvatice, fiind letale la doze ridicate. • PCB afecteaza sistemul imunologic si aparatul de reproducere al diferitelor mamifere salbatice • efectele expunerii oamenilor la PCB deregleaza functionalitatea normala a ficatul, sistemului imunitar, aparatului genital, tubului digestiv, glandei tiroide, maduvei osoase si mucoasei gastrice, apar tulburari de comportament, atrofia timusului si a ganglionilor limfatici. • decesele datorate cancerului (leucemie, tub digestiv, plamani) la persoanele implicate in fabricarea condensatorilor electrici au fost semnificativ mai ridicate in ultimii ani. |
PVC Este un material plastic cu continut de clor, ruilizat in unele electronice si pentru izolarea cablurilor. |
• procesarea necorespunzatoare (prin ardere) determina emisii de dioxine si furani care sunt foarte persistente in mediu si sunt cele mai toxice substante dupa materialele radioactive, cu efecte precum: cancer, tulburari hormonale, efecte asupra sistemului imunitar, diabet, dificultati de invatare, afectiuni ale plamanilor si ale pielii, sindromul oboselii cronice, afectiuni hematologice, perturbari ale sistemului nervos si altele. |
Mercur Este utrilizat in lampi si becuri economice, in lampile de retroiluminare a ecranelor LCD insa il regasim si baterii si la aparatele vechi, in intrerupatoare si relee. |
• mercurul afecteaza sistemul nervos si rinichii. |
Ce materii prime se recupereaza din DEEE:
• In urma tratarii DEEE se recupereaza materii prime secundare cu valoare economica: fier, aluminiu, cupru, plastic si sticla.
• In placile electronice se regasesc compusi cu valoare ridicata - aur, argint, platina cat si metale rare: antimoniu, berylium, indium, gallium, etc.
• Sunt si elemente care in urma tratarii nu au calitatea de "reciclabile" insa acestea au valoare energetica si se pot coincinera in termocentrale sau in industria cimentului: lemn, plastic, cauciuc, etc.
Cum sunt tratate si reciclate DEEE:
Tratarea DEEE presupune sortarea initiala a acestora pe tipologie (aparate frigorifice, echipamente cu CRT, electrocasnice mari, IT, etc.)
Un prim pas il reprezinta extragerea unor componente cu periculozitate ridicata sau care cer o tratare atenta in fluxurile urmatoare: lichide, agenti frigorifici, baterii, placi electronice, cabluri, azbest, etc.
Urmeaza ca DEEE-urile depoluate sa treaca printr-un proces de dezmembrare automata sau manuala, la finalul caruia sunt identificate compusi omogeni si care reprezinta baza pentru viitoarele materii prime secundare sau care necesita operatiuni de valorificare energetica sau eliminare controlata.
O atentie deosebita se acorda echipamentelor frigorifice care contin elemente ce afecteaza stratul de ozon si echipamentelor cu tub catodic ce contin in interior o pulbere fina cu elemente toxice.
Reutilizarea DEEE
Un aspect important al reciclarii il reprezinta reutilizarea echipamentelor sau ale componentelor, in special cele IT.
Calculatoarele casate pot fi reconditionate si oferite comunitatilor defavorizate putand astfel contribui la ajutorarea lor, la cresterea competentelor si micsorarea discrepantelor sociale.
S.C. Dedeman S.R.L. este inregistrat cu numarul de inregistrare in Registrul de punere pe piata a echipamentelor electrice si electronice: RO-2013-07-EEE-1258-II
Sursa: ecotic.ro
Simbolul care indică faptul că EEE fac obiectul unei colectări separate reprezintă o pubelă cu roţi barată cu o cruce, ca in imaginea de mai jos. Simbolul trebuie să fie tipărit vizibil, lizibil şi indelebil.