Se strica in 6 luni
scris de Dragos Mitoi acum 4 luni
Am cumparat acest produs in Martie, iar acum in septembrie a inceput sa curga apa din el.
Aparent trebuia sa ascult opiniile de aici.....
Nu cumpărați așa ceva
scris de Marius Stănescu acum 4 luni
Pe scurt, nu cumpărați acest hidrofor, sau orice altă pompă/hidrofor din magazinul Dedeman Cluj.
Am avut o experiență extrem de proastă cu acest hidrofor. L-am achiziționat de mai bine de o lună. L-am instalat și am întâmpinat o problemă: atunci când pornesc robinetul la jumătate (nu la maxim), după ceva timp debitul scade până la oprire, apoi după 2-3 secunde apa revine, iar ciclul acesta se repetă. Dacă deschid robinetul la maxim atunci apa curge normal cu debit constant. L-am adus înapoi la Dedeman, i s-a făcut o intrare în service, l-au trimis l-a service și m-au sunat să îmi spună că merge bine, în parametri normali. Am întrebat ce au testat și au spus că l-au pus pe standul omologat și că au tras apă dintr-un bazin aflat la același nivel cu hidroforul. Le-am spus că scenariul meu este altul, că eu scot apă din fântână de la o adâncime de 6.8 metri, dar au spus că nu au cum să testeze așa ceva, că aparatul e bun și la revedere.
Apoi am avut o mulțime de discuții cu cei din Dedeman de la raionul de pompe și mi s-au sugerat mai multe lucruri: să elimin un cot care era în plus înainte de intrarea în hidrofor, să elimin un robit care era folosit pentru amorsarea hidroforului vechi, să încerc să folosesc hidroforul fără una dintre clapetele ei de sens, să verific o mulțumie de alte lucruri. După ce am făcut toate modificările sugerate (inclusiv am schimbat clapeta de sens a sorbului din fântână), problema persistă. Menționez că a trebuit să chem instalatorul în total de 3 ori până acum și toate cheltuielile au fost suportate de mine.
Și acum când discut cu cei de la Dedeman, insistă că este o problemă de instalare sau montaj, sau că problema este din cauză că aș fi la limita de folosire a hidroforului și nu vor să schimbe produsul sau să îl accepte înapoi fără să îmi demonstreze că într-adevăr există o problemă în instalația mea (deși este foarte puțin probabil). Cum să fiu la limita de folosire când în documentația produsului scrie că poate scoate apă de la o adâncime maximă de 8 metri, iar distanța de la care scot eu este de 6.8 metri?
În concluzie sunt extrem de nemulțumit, deși departamentul de la Dedeman a încercat să mă ajute cu tot felul de sugestii și a încercat să fie de folos. Problema încă există și nu pare să fie vreo soluție în afară de apela la Protecția Consumatorului.
Dezamăgire totala.
scris de Vlad Florentin acum 5 luni
Casa noua, 2 persoane, fara irigații, montaj in interior, 22 grade constant. Prima pompa a început să curgă tare dupa 7 luni. Fiind în garanție, s-au schimbat fara probleme după 2 săptămâni. Intre timp, am cumpărat a doua pompa identica, sistemul de țevi fiind proiectat pentru acest tip de pompa. Aceasta a ținut fix 2 luni, începând și ea să curgă. Am inlocuit-o cu cea nou primită, care nici ea nu a rezistat decât 1 luna. In final, am cumpărat un hidrofor obișnuit, care merge fara probleme, iar cele 2 pompe Grundfos, cu valoare totală de 1000 euro le țin în cutiile lor în garaj pentru că m-am saturat sa le plimb in service. Un produs foarte prost de care recomand sa va feriți.
Frumos si prost.
scris de g.baciu55@gmail.com acum 9 luni
Dupa 2 ani de folosinta relativ redusa (achizitionat in august 2017), a inceput sa aiba un zgomot foarte mare. Este clar ca are piese uzate deja.
DEZASTRU - NU CUMARATI
scris de Catalin Tanase acum un an
Am cumparat pompa in septembrie 2017.
S-a stricat in Ianuarie 2019 atat de rau, incat a fost inlocuita pe garantie (multumesc DEDEMAN Agigea pentru suport si rezolvarea problemei cu producatorul). Curgea apa din ea si facea un zgomot urat.
A doua pompa s-a strizat azi, 16 ianuarie 2020. Aceeasi problema, curge apa din ea si face zgomot.
Evident, nu mai este in garantie.
Nu faceti ca mine, fiti DESTEPTI! Cititi pe Amazon ce review-uri are pompa asta! este VAAAARZAAAAA!!!!!
Grundfos Scala 2
scris de Mocanu Florentins acum 2 ani
Da, dețin acest hidrofor din aug 2017, totul a fost OK sa zicem. Hidroforul acesta era din ce in ce mai gălăgios. L-am instalat cu un instalator X recomandat de cei de la Dedeman, lângă o chiuveta in baie. Din Decembrie 2018 a început sa curgă apa din corpul hidroforului. Am chemat așa zis “instalator” in nenumărate ori, i-am povestit care este pb cu pierderea de apa iar răspunsul a fost pe măsura: condens din cauza temperaturii scăzute sau de la instalația veche. Menționez ca, câțiva ani in urma am schimbat instalația care necestita schimbata. Instalația PTR hidrofor a fost nou-nouță, am schimbat scurgerile de la ambele chiuvete, podeaua era umeda in permanenta... bineînțeles cu alt instalator, deoarece cel care l-a instalat nu prefera sa sta in genunchi ....in final a incetat functionarea hidroforuui gălăgios. M-am prezentat la Dedeman cu jucaria si l-au înlocuit intr-o săptămâna. Întrebare: cum este posibil ca Danezul sa facă un asemenea produs ? .. sa aibe termen de garanție 5 ani și sa pice intr-un an și jumătate.. ????????
Foarte bun
scris de George Daniel acum 3 ani
Il detin de 8 luni timp in care a functionat permanent ireprosabil! Il am montat pentru presurizarea retelei, legat direct la alimentarea cu apa a locuintei! Presiune constanta la folosirea mai multor dusuri! Foarte silentios, il am montat in casa! Din punctul meu de vedere isi face treaba pentru care a fost achizitionat excelent!
Calitate grundfos
scris de Robert Alexandru acum 3 ani
Detin acest hidrodor de aproximativ 2 saptamani, si pot spune ca ,pana in momentul de fata, sunt multumit. Il folosim pentru a trage apa dintr-un put forat aflat la 6 metri adancime, pentru o casa cu mansarda, si reuseste sa tina presiunea in 4.5 bari constant, si este foarte silentios. Mentionez ca e trecuta apa prin 2 filtre inainte de a intra in hidrofor. Il recomand.
nu e pentru scos apa din put forat
scris de Constantin IONESCU acum 3 ani
Desi e vandut ca hidrofor inteligent pentru circulare apa din put sau din reteaua metropolitana, nu reuseste sa scoata apa dintr-un put de 6 metri. Daca i se pune si un filtru de nisip pe traseul din put la hidrofor, discutia nici nu mai are rost. Probabil ca pentru represurizarea apei din reteaua metro politana e perfect, dar nu pentru un put forat.
s-a verificat traseul cu o pompa simpla de 1 kw si totul e functional. Probabil MQ3-ul de la grundfos o fi altceva. Adevarul e ca arata ca o jucarie, nu ca un produs profesional.
Retur scrie pe el!