Feedback

Feedback

Alegerea canapelei: sfaturi practice de luat in considerare

Canapeaua este o piesa de mobilier importanta, am putea spune chiar vedeta principala a incaperii in care este amplasata. Aceasta isi merita pe deplin titulatura nu doar datorita aspectului estetic, ci si datorita rolului ce il joaca in viata fiecaruia: este partenerul ideal pentru momentele in care doresti sa vizionezi filmul ori emisiunea preferata, locul in care te relaxezi dupa o zi de lucru solicitanta, spatiul de de joaca pentru copii, locul in care iti inviti oaspetii sa se aseze si, uneori, chiar sa doarma.

M-ai crede daca ti-as spune ca pentru alegerea canapelei potrivite ai nevoie de organizare, inspiratie si putina matematica?

Daca nu, iti voi arata cum fiecare din acestea iti vor fi de folos:

Un prim pas este definirea utilitatii canapelei

In cazul in care canapeaua va fi utilizata doar pentru a asigura confortul vizionarii filmelor ori emisiunilor preferate poti opta pentru o canapea fixa. Daca doresti ca, pe viitor, aceasta sa fie folosita si ca pat, ar fi de preferat sa iti indrepti atentia catre o canapea extensibila.

Realizarea acestui prim pas te poate scuti din start de cheltuieli suplimentare (de ce sa dai mai multi bani pe o canapea extensibila daca nu se va bucura nimeni de beneficiile acesteia), insa te ajuta si sa eviti viitoare situatii la propriu inconfortabile (nu este foarte placut sa dormi pe o canapea ce nu se extinde).

sfaturi alegere canapea
sfaturi alegere canapea
sfaturi alegere canapea
sfaturi alegere canapea

Masoara spatiul disponibil

Spatiul disponibil pentru canapea trebuie masurat, insa acesta nu constituie doar portiunea de podea pe care va fi amplasata canapeaua, ci incepe cu usa de la intrare si continua cu usa camerei in care va fi amplasata canapeaua. Gandeste-te cum ar fi sa gasesti modelul perfect de canapea si sa nu-l poti introduce in locuinta.

Asadar, trebuie oferita o deosebita atentie dimensiunilor canapelei (lungime, latime, inaltime), dar si optiunii de brate demontabile in cazul in care canapeaua dorita nu corespunde masuratorilor tale detasarea bratelor poate reduce din latime sau/si inaltime.

Ulterior, trebuie definit spatiul destinat canapelei; in calcularea acestui aspect trebuie luata in considerare dimensiunea camerei.

In cazul in care camera dispune de spatiu generos o canapea de dimensiuni asemenea se va potrivi perfect, pe cand intr-o camera mica o astfel de canapea ar crea senzatia de aglomeratie.

sfaturi alegere canapea
sfaturi alegere canapea

Ia in considerare proportiile camerei

Un aspect important il constituie imaginea de ansamblu. Aceasta nu trebuie pierduta din vedere si este, poate, cel mai important criteriu de luat in considerare. Atentia la detalii si armonia acestora poate face diferenta dintre un rezultat de bun gust si unul dezamagitor.

Unul din principiile ce iti vor garanta un rezultat placut este: mai putin inseamna mai mult sau, adaptat, mai putin inseamna mai placut pentru ochi. Asadar, incearca sa nu aglomerezi camera cu foarte multe obiecte decorative (tablouri, pernute, rafturi, bibelouri). Acestea trebuie doar sa infrumuseteze camera, nu sa o defineasca.

Pentru a pastra armonia si, implicit, proportiile, trebuie sa alegi piesa centrala de mobilier la care sa te raportezi cand realizezi amenajarea camerei. Deoarece canapeaua ocupa un spatiu semnificativ dintr-o camera, aceasta este piesa ce trebuie sa relationeze cu toate celelalte obiecte.

Deci, incearca, pe cat posibil, ca obiectele de mobilier ce inconjoara canapeaua sa se incadreze in dimensiuni similare, alturarea unei biblioteci de mari dimensiuni (lungime si/sau inaltime) unei canapele de dimensiuni reduse va crea o senzatie acuta de discomfort vizual (reciproca este valabila).

In cazul in care simti ca toate aceste reguli te coplesesc poti merge oricand pe calea sigura: simetria. Impartind camera, imaginar, in doua parti egale (pe lungime, latime ori chiar diagonala) incearca sa pozitionezi mobila si obiectele decorative in asa fel incat acestea sa fie simetrice.

sfaturi alegere canapea

sfaturi alegere canapea

sfaturi alegere canapea

Alege textura canapelei

In alegerea texturii canapelei este bine sa iei in considerare urmatoarele: aspectul, confortul si modalitatea de intretinere.

Daca alegi sa iti mobilezi camera cu o canapea din piele naturala sau ecologica rezultatul obtinut va fi, garantat, unul de impact. Acest tip de canapea denota eleganta si, in functie de culoare si forma, se preteaza oricarui stil de amenajare interioara. Are un grad de confort ridicat, singurul inconvenient ar putea fi confortul termic oferit vara tinde sa se incalzeasca, iar iarna este destul de rece la o prima atingere. Se intretine usor, cu produse dedicate, iar daca se intampla sa varsati ceva lichid pe ea nu aveti nevoie decat de o carpa moale cu care sa stergeti suprafata.

Canapelele cu tapiterie din material textil sunt disponibile intr-o gama vasta de modele, culori si texturi, asadar sunt mai accesibile. Diversitatea acestui tip de canapea iti ofera libertatea de a alege modelul dorit si de a te incadra in bugetul stabilit. Tapiteria acestora este realizata din stofa ce poate avea in componenta sa materiale precum bumbac, lana, ori microfibra. Aceste materiale ofera, in functie de predominanta lor, o buna aerisire a structurii, confort termic si o senzatie placuta la atingere. De asemenea, exista produse dedicate intretinerii lor.

Urmand aceste sfaturi vei avea doar de castigat - canapeaua dorita, desigur, dar si spatiu, timp, ori idei de design interior.