Feedback

Feedback

Ghid de cumparare cosuri de fum

Coşul de fum este o componentă importantă a unei instalaţii de încălzire, având rolul de a evacua în siguranţă, deasupra nivelului acoperişului, fumul şi gazele de ardere nocive, rezultate în urma arderii diferitelor tipuri de combustibili.

Ca urmare a solicitărilor intense la care sunt supuse (temperaturi ridicate ale gazelor de ardere, șocuri termice provocate de aprinderea accidentală a funinginii, acțiunea corozivă a condensului acid, îngheț-dezgheț, vănt, cutremur) coșurile de fum se pot deteriora, pot cauza incendii sau intoxicări cu monoxid de carbon, soldate cu pagube materiale importante sau pierderi de vieți omenești.

Sistemele de coșuri de fum moderne, sigure și eficiente, care asigură funcționarea la randamentul energetic maxim a diferitelor surse de căldură, se împart, din punctul de vedere al materialelor din care se execută canalul de fum, în sisteme cu tubulatură de șamotă și sisteme din oțel inoxidabil.


Cosul de fum din samota

Performanțele sistemului de coș de fum, care cuprinde ca elemente componente de bază tubulatura de șamotă specială, termoizolația din vată minerală bazaltică de înaltă densitate, incombustibilă, și mantalele prefabricate turnate din beton cu agregate ușoare, permit adoptarea acestuia în cazul utilizării combustibililor solizi, lichizi sau gazoși.

Tubulatura de șamotă (cu etanșeitate la arderea gazelor și la umiditate) este rezistentă la atacul acid al condensului, la temperaturi ridicate, precum și la șocuri termice cauzate de autoaprinderea funinginii și a gudronului, fenomen asociat cu arderea combustibililor solizi.

Componentele prefabricate modulare asigură un montaj facil, existănd posibilitatea instalării sistemului de evacuare a gazelor de ardere atăt în interiorul căt și la exteriorul construcției deservite.

Elementele finisate, care se montează deasupra nivelului acoperișului, conferă durabilitate și un aspect estetic superior zonei terminale a coșului.

Sistemele de coșuri de fum cu tubulatură de șamotă au o durată de viață foarte ridicată, producătorii acordănd o garanție de 30 de ani pentru aceste tipuri de soluții constructive.

Ghid de cumparare cosuri de fum

Cosul de fum din inox

Sistemele de coșuri de fum din oțel inoxidabil de înaltă calitate, cu perete dublu, termoizolat, prezintă avantajul unor dimensiuni exterioare și a unei greutăți proprii foarte reduse.

Ele au o arie de aplicabilitate foarte largă indiferent de tipul de combustibil utilizat de aparatul termic, punăndu-se în operă simplu și rapid, atăt în cazul construcțiilor noi, căt și în cazul construcțiilor existente.

Numărul mare de accesorii permite instalarea coșului de fum pe o fundație proprie sau, după caz, pe o consolă de descărcare, fiind posibilă de asemeni și realizarea unor devieri față de axa verticală a coșului.

Elemente componente ale sistemelor de evacuare cu perete simplu au fost concepute pentru intubarea coșurilor de fum zidite, deteriorate în timp. Aceste componente pot fi folosite și pentru executarea canalelor de racordare dintre sursa de căldură și coșul de fum aferent.

Producătorii coșurilor de fum din oțeluri inoxidabile adecvate domeniului de utilizare, acordă o garanție la coroziune de 10 ani la produsele fabricate cu aplicarea unor tehnologii avansate.

Ghid de cumparare cosuri de fum

Sfaturi pentru montaj

Adoptarea tipului de coș de fum se realizează în funcție de caracteristicile tehnice ale sursei de căldură, respectiv ale gazelor de ardere, în funcție de destinația și designul construcției, de amplasamentul coșului în raport cu clădirea deservită și de perioada preconizată de instalare, nefiind recomandat montajul pe timp friguros al sistemelor cu tubulatură de șamotă.

Prin instalarea unui sistem de coș de fum performant, certificat, proprietarii vor avea parte, pe termen lung, de siguranţă în exploatare şi se vor bucura de confortul termic asigurat de o sursă de căldură, care va funcţiona la randament energetic ridicat și implicit, cu un consum mai redus de combustibil.